“Lipsa promisiunii noastre de a renunța la folosirea forței nu vizează, sub nicio formă, compatrioții din Taiwan. Vizăm interferența forțelor externe și a micului număr de separatiști din Taiwan și activitățile lor separatiste”, a declarat Chen Binhua, purtător de cuvânt al structurii din guvern responsabilă pentru afacerile legate de Taiwan.

Acesta susține că opinia publică din Taiwan vrea “pace, nu război, schimburi, nu distanță, și să doboare Partidul Democrat Progresist (DDP)”, al cărui lider a fost ales președinte, săptămâna trecută. Chen consideră că taiwanezii și chinezii au aceeași “carne și sânge”, dar că unii dintre ei au fost “otrăviți” de ideile de independență.

“Dacă DPP nu se pocăiește și merge din ce în ce mai departe pe calea greșită de a căuta provocări pentru independență, va împinge Taiwanul într-o situație periculoasă și va aduce prejudicii grave Taiwanului”, a mai spus oficialul chinez.

Lai Ching-te (DDP) a câștigat alegerile prezidențiale de sâmbăta trecută și va conduce insula. Este un susținător al relațiilor cu SUA și Occidentul și un opozant dur față de presiunile de unificare ale Chinei. Beijingul îl consideră “separatist periculos”.

Sursă: Reuters

Foto: Dilok Klaisataporn | Dreamstime

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday