Publicația americană notează că cele două părți (echipa de investigare trimisă de OMS la Wuhan și oficialii chinezi din domeniul sănătății) nu s-au înțeles cu privire la furnizarea datelor medicale a 174 de cazuri de coronavirus, identificate în luna decembrie 2019. WSJ notează că OMS a primit, în schimb, analize, sinteze și date agregate din istoricul medical anterior, dar nu și informații brute, personalizate, despre fie care caz în parte.

Dominic Dwyer, microbiolog și membru în echipa trimisă de OMS în China, a declarat pentru WSJ: ”Ne-au arătat câteva exemple, dar nu ne-au oferit toate datele, așa cum se cere într-o anchetă standard. Interpretările acelor date devin mai limitate, din punctul nostru de vedere”. Potrivit experților OMS, în cazul unei asemenea demers statul pune la dispoziție datele, anonimizate, dar individuale, pentru ca anchetatorii să poată identifica detalii relevante despre fiecare caz în parte.

Thea Kølsen Fischer, de asemenea membră în echipa de investigație, recunoaște că ancheta are implicații politice: ”În opinia mea, întreaga misiune era extrem de afectată de implicațiile geopolitice. Toată lumea știe câtă presiune există asupra Chinei pentru a fi deschisă unei investigații”.

Marți, investigatorii OMS au susținut o conferință de presă, în care au anunțat că nu au ajuns la o concluzie concretă în privința originii pandemiei de coronavirus. Public, au declarat că nu au găsit indicii cu privire la prezenţa coronavirusului în Wuhan înainte de decembrie 2019 şi că nu au identificat animalul aflat la originea bolii. Nu au exclus complet posibilitatea unui accident de laborator, dar au transmis că aceasta este puțin probabilă.

Sursa: Wall Street Journal.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday