Volumul lucrărilor de construcții a scăzut în iulie, față de luna precedentă, ca serie brută cu 12,7%, iar ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 9,1%, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică. 

Față de perioada similară a anului trecut, volumul lucrărilor de construcţii a scăzut ca serie brută cu 16,4% şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a scăzut cu 14,9%.

În primele șapte luni ale anului, volumul a scăzut, ca serie brută cu 3,7% şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 1,7%., față de perioada similară a anului trecut.

Volumul lucrărilor de construcţii a scăzut ca serie brută cu 12,7%, scădere reflectată la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente cu 16,7% şi la lucrările de construcţii noi cu 13,5%, în iulie, comparativ cu luna precedentă.  

Ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, volumul lucrărilor de construcţii a scăzut pe total cu 9,1%, scădere reflectată la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente cu 13,1% şi la lucrările de construcţii noi cu 12,3%. Creştere s-a înregistrat la lucrările de reparaţii capitale cu 8,2%.

Pe obiecte de construcţii volumul lucrărilor de construcţii a scăzut la construcţiile inginereşti cu 10,9%, clădirile rezidenţiale cu 5,7% şi la clădirile nerezidenţiale cu 4,3%, potrivit comunicatului emis de INS.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday