Pe 9 mai, Federația Rusă sărbătorește ”Ziua Victoriei” în ”Marele Război pentru Apărarea Patriei”, după cum mai este cunoscut Al Doilea Război Mondial în cultura rusească. Vladimir Putin a lansat astăzi un mesaj către Comunitatea Statelor Independente (care reunește nouă dintre cele 15 foste republici sovietice) și republicilor separatiste Luhansk și Donețk.

Într-o declarație propagandistică, liderul de la Kremlin a spus: ”Astăzi, soldații noștri, la fel ca predecesorii lor, luptă cot la cot pentru a-și elibera țara de mizeria nazistă cu încrederea că, la fel ca în1945, victoria va fi a noastră. Este datoria noastră comună să prevenim renașterea nazismului”.

Președintele Putin a ținut să le ureze ”locuitorilor Ucrainei un viitor pașnic și just”. 

În paralel, într-un discurs cu aceeași ocazie, Volodimir Zelenski a spus că ”răul s-a întors în Europa”, făcând el însuși o comparație între invadarea Ucrainei și expansiunea Germaniei Naziste în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Președintele ucrainean a precizat, citat de presa internațională: ”Răul s-a întors, într-o uniformă diferită, sub sloganuri diferite, dar în același scop”.

Surse alternative: AFP/Barron’s, TASS

Sursa foto: Igor Dolgov | Dreamstime

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday