Anul acesta clasamentul orașelor cele mai bune pentru locuit a fost realizat de Economist Intelligence Unit (EIU) și au fost observate numeroase diferențe, în comparație cu cel făcut în 2021 de Global Liveability Index. Auckland din Noua Zeelandă, orașul care în 2021 s-a aflat pe locul unu, acum este clasat pe locul 34. De asemenea, Melbourne din Noua Zeelandă, care în anii trecuți s-a aflat în fruntea clasamentului a trecut anul acesta pe locul 10.

Au fost analizate 173 de orașe din întreaga lume, fiind comparați numeroși factori, printre care calitatea serviciilor medicale, rata criminalității, stabilitatea politică, infrastructura, accesul la spațiul verde, atracțiile culturale ale orașului și calitatea transportului. Continentul de unde au fost selectate cele mai multe orașe în top 11 este Europa. În ciuda acestui fapt, unele dintre orașele cele mai importante nu sunt prezente. Astfel, Londra și Paris nu au fost incluse din cauza creșterii costului vieții.

Pe lângă problemele economice au fost luate în considerare și cele legate de conflicte. Astfel, Damasc, Lagos și Tripoli au fost considerate orașele cu cel mai scăzut nivel de trai din lume, iar orașele din Ucraina nu a fost deloc incluse.  

Statul care a avut cele mai multe orașe incluse este Canada, cu Calgary, Vancouver și Toronto. Din Europa, Elveția a fost țara cu cele mai multe orașe în clasament, două, Zurich care s-a aflat pe locul trei și Geneva pe locul șase. 

De asemenea, Geneva a fost inclus și în topul orașelor în care costul vieții este cel mai ridicat. Topul realizat de Compania globală de mobilitate ECA International clasează pe primul loc orașul Hong Kong în acest top, care este urmat de New York, Geneva, Londra și Tokyo. 

Clasamentul pentru orașele cele mai bune pentru locuit arată astfel:

1. Viena, Austria

2. Copenhaga, Danemarca

3. Zurich, Elveția

4. Calgary, Canada

5. Vancouver, Canada

6. Geneva, Elveția

7. Frankfurt, Germania

8. Toronto, Canada

9. Amsterdam, Olanda

10. Osaka, Japonia și Melbourne, Australia (la egalitate)

Sursa: CNN

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday