Valeriu Gheorghiță, după succesul maratonului de vaccinare din București: În fiecare sector, vor exista de acum centre de vaccinare cu program prelungit până la ora 24, la finalul fiecărei săptămâni. Dorim aceeași abordare și în celelalte județe.

Referitor la bilanțul maratonului de vaccinare din București, oficialul a spus că în cele trei zile au fost vaccinate 33.790 de persoane, dintre care 70% vaccinate cu prima doză. Acest lucru înseamnă că la acest maraton s-au vaccinat jumătate din totalul de 67 de mii de persoane vaccinate în Capitală, în același interval de timp. 

“Ținând cont de această adresabilitate în creștere, la fiecare final de săptămână, până la finalul anului, va fi organizat un maraton de vaccinare în fiecare sector. Vom anunța în următoarele zile care sunt centrele ce vor avea astfel de programe prelungite. Am propus program de la 8 dimineața la 12 noaptea. Aceste centre vor funcționa cu program prelungit, nu 24 de ore din 24. Aceeași abordare aș sugera și celorlalte județe, pentru a organiza la sfârșitul fiecărei săptămâni centre cu programe prelungite”, a declarat Valeriu Gheorghiță.

“Vedem că astfel de activități au mare atractivitate, oamenii se duc ușor și până la urmă ăsta este rolul unor astfel de demersuri, și anume să avem condițiile cât mai favorabile unei vaccinări ușoare și facile”, a argumentat și secretarul de stat Andrei Baciu.

Foto: Inquam Photos / George Călin

Folosim cookies