Valeriu Gheorghiță se așteaptă ca numărul de cazuri Covid zilnice să crească din nou, la circa două săptămâni de la redeschiderea școlilor în format fizic. Până atunci, trecem printr-o perioadă de stagnare.

Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare anti-Covid, a participat la lansarea unei caravane despre beneficiile imunizării, care va ajunge în toate regiunile țării. Medicul a făcut mai multe declarații, cele mai importante fiind:

  • Din fericire, numărul de cazuri noi este în scădere și acest lucru este, încă bine. Estimarea este că în perioada următoare, una – două săptămâni, vom stagna din această scădere și nu este exclus să înregistrăm o nouă creștere a numărului de cazuri, pentru că interacțiunea și mobilitatea oamenilor a crescut, s-a reluat şi activitatea de învăţământ în format fizic, acolo unde s-a putut. Suntem în plin sezon rece și stăm în spații închise, unde există interacțiune apropiată între oameni, ceea ce duce la creșterea riscului de infectare.
  • N-avem niciun motiv să credem că situația va fi numai într-o direcție bună în perioada următoare. În momentul acesta, la o rată de vaccinare de circa 43% în rândul populație eligibile, este evident că nu este în avantajul nostru.
  • Nu știm dacă în momentul de față este vorba despre un val 5, nu contează acest lucru, contează realitatea – în multe țări europene se observă o creștere importantă a numărului de cazuri. Acolo unde rata de vaccinare este crescută, nu se observă o creștere a numărului de cazuri care au nevoie de terapie intensivă sau numărul de decese.
  • Odată cu valul 4 nu se va opri pandemia. Este evident, logic, că dacă nici de data asta nu ne vom pregăti mai bine, valurile următoare ne vor lovi la fel sau poate mai rău. Virusul nu stă pe loc, se adaptează și evoluează, devine mai rezistent, poate să devină mai agresiv. Nu putem să mai rămânem în această situație complet impredictibilă, care ne dă peste cap viața.

Caravana a fost lansată astăzi, iar primele orașe în care va ajunge sunt Craiova, Slatina și Pitești.

Folosim cookies