Ungaria. Conducerea Universității de Artă Teatrală și Cinematografică din Budapesta a demisionat în semn de protest față de impunerea unui consiliu numit de guvern. Studenții se pregătesc de proteste.

Senatul Universității și-a motivat decizia de a demisiona afirmând că a fost privat de dreptul său de a decide cu privire la chestiuni bugetare, organizatorice și de personal și nu mai poate reprezenta interesele și valorile universității. Profesorii au avertizat că, dacă nu mai rămâne nimic din autonomia instituției, atunci nu le mai rămâne decât să se retragă fiecare în sălile de cursuri: “E începutul unei noi ere”, a comentat prodecanul Eszter Novák.

Câțiva directori de teatre au demisionat deja în ultimele săptămâni de la catedrele pe care le aveau în Universitatea de Teatru.

O lege adoptată de parlament la începutul acestui an a transferat proprietatea universității de stat către o fundație privată și a respins membrii propuși de Universitate pentru funcții de conducere. 

Guvernul, care neagă orice încercare de a cenzura libera exprimare, susține că unele universități vor fi conduse de un consiliu de administrație care va elimina efectiv influența statului asupra lor. Dar, comentează Reuters, câștigarea celui de-al treilea mandat, în 2018, a însemnat pentru Vicktor Orban și un mandat clar primit de la suporterii săi conservatori pentru o schimbare culturală, pe care o definește ca fiind “sfârșitul dominației artistice în Ungaria a liberalilor și a celor de stânga”.

Sursă alternativă: Reuters.

Folosim cookies