Liderii UE urmează să se întâlnească la Bruxelles săptămâna viitoare pentru a discuta despre criza bugetară care se profilează, după ce Ungaria și Polonia și-au dublat obiecțiile față de un mecanism care să condiționeze primirea banilor europeni de o justiție independentă și combaterea eficientă a corupției. Ambele țări au fost criticate anterior pentru schimbările pe care puterea politică le-a făcut asupra celei judecătorești.

Financial Times scrie că autoritățile de la Bruxelles au în vedere modalități de a continua demersurile de organizare a fondului de redresare după pandemie fără participarea Ungariei și Poloniei. Semnalul a fost transmis, potrivit publicației, de un înalt oficial al Comisiei Europene. Faptul că Comisia Europeană are în vedere o astfel de opțiune de rezervă extremă evidențiază gravitatea conflictului cu Varșovia și Budapesta.

Diplomații încă mai speră că cele două țări estice vor putea fi convinse să renunțe la obiecțiile lor. Dacă nu va fi găsită nicio soluție în următoarele săptămâni, fondul de recuperare de 750 miliarde de euro al Bruxelles-ului nu va putea intra în vigoare anul viitor, iar blocul va trebui să recurgă la un buget de austeritate în 2021.

“Deocamdată lucrurile par a fi blocate. Dacă nu va exista un acord cu Polonia și Ungaria la nivel de lideri săptămâna viitoare și lucrurile nu par să se miște, celelalte 25 de state membre vor trebui să ia în considerare alte opțiuni. Nimeni nu vrea să meargă pe acest traseu, dar s-ar putea să nu mai aibă de ales dacă Polonia și Ungaria nu se mișcă”, a spus un diplomat pentru Financial Times.

Acesta a adăugat că nu a fost încă schițat un plan concret, dar că este „legal posibil” ca cele 25 de guverne ale UE să acorde subvenții și împrumuturi statelor membre participante, cu excepția Ungariei și Poloniei. “Ar trebui să reproiectăm mecanismul din spatele Next Generation UE pentru cele 25 de state membre care doresc să avanseze”, a mai spus oficialul.

Viktor Orban și Mateusz Morawiecki, au solicitat săptămâna trecută “modificări substanțiale” la proiectul de ratificare a pachetului bugetar care necesită aprobarea unanimă a tuturor statelor membre. Fără un acord în această lună, UE va începe un nou an fără un buget formal pentru prima dată în peste 30 de ani. Acest lucru va duce la pierderea a zeci de miliarde de euro pentru politici precum schimbările climatice, migrație și schema educațională Erasmus.

Sursa: Financial Times

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday