UE a înghețat active de 14 miliarde de euro deținute de oligarhi și alte entități din Rusia, de la începutul războiului.

Didier Reynders, comisarul european pentru justiție, a precizat că cinci dintre cele 27 de state europene sunt responsabile pentru cea mai mare parte din activele confiscate, în valoare de 13,8 miliarde de euro. El a cerut celorlalte țări să-și intensifice eforturile în acest sens.

Reynders se așteaptă ca blocul comunitar să ajungă la un acord pentru pedepsirea penală a entităților sau oligarhilor care ”ocolesc” sancțiunile. Liderii europeni încă discută pe marginea unui astfel de instrument, prin care vor fi blocate transferurile de active către membrii de familie ai bogaților ruși.

Comisarul a mai vorbit despre un acord de cooperare cu Eurojust, agenția UE care se ocupă de cooperare judiciară în materie penală, cu privire la acumularea de dovezi care să confirme presupusele crime de război comise de Armata Rusiei în Ucraina în timpul invaziei.

Uniunea Europeană a sancționat până acum 98 de entități și aproximativ 1.160 de persoane pentru legăturile pe care le au cu Rusia.

Sursa: Reuters

Folosim cookies