Ucraina. Președintele Zelenski critică țările occidentale pentru sancțiunile impuse Rusiei, pe care le consideră prea puțin severe. Îi solicită lui Vladimir Putin să se așeze la masa negocierilor, pentru a opri ”pierderile de vieți omenești”.

Într-un videoclip postat pe pagina sa de Facebook, Volodimir Zelenski a susținut un discurs în care a criticat liderii europeni pentru că nu impun sancțiuni mai severe împotriva Federației Ruse:Pentru a doua zi consecutivă, vedem că au loc bombardamente din partea forțelor ruse invadatoare. Sunt sigur că și voi, europenii vedeți ce se întâmplă, însă nu este clar ce veți face. Cum vă veți apăra pe voi înșivă, ținând cont că ajutorul pe care ni-l dați nouă vine atât de greu?

Zelenski s-a adresat apoi lui Vladimir Putin, în limba rusă:Vreau să fac din nou apel la președintele Federației Ruse. Confruntări au loc peste tot în Ucraina. Să ne așezăm la masa negocierilor și să oprim pierderile de vieți omenești“.

În mesajul care însoțește videoclipul, Zelenski spune că invadarea țării sale de către Rusia este “începutul unui război împotriva Europei, împotriva unității Europei și împotriva drepturilor fundamentale ale omului în Europa”.

Anterior, ministrul rus de Externe afirma că Moscova este pregătită să negocieze doar “îndată ce trupele ucrainene își predau armele”.

Surse: Ukrinform, Financial Times

Folosim cookies