Ucraina. Compania nucleară de stat avertizează că există riscul de scurgere de hidrogen și răspândire a substanțelor radioactive în jurul centralei de la Zaporijie, în urma unor noi atacuri ale armatei ruse. Moscova dă vina pe ucraineni.

Operatorul de stat ucrainean Energoatom a transmis printr-un comunicat de presă că în ultimele 24 de ore, armata rusă a bombardat în mod repetat complexul centralei nucleare, pagubele fiind în prezent investigate.

Din cauza prezenței armatei ruse, a armelor, echipamentelor și explozivilor acestora la centrala electrică, există riscuri grave pentru funcționarea în siguranță a ZNPP. Ca urmare a bombardării periodice, infrastructura centralei a fost deteriorată, există riscuri de scurgere de hidrogen și pulverizare a substanțelor radioactive, iar pericolul de incendiu este mare”, a anunțat Energoatom.

La rândul său, Ministerul Apărării de la Moscova a acuzat forțele ucrainene că au bombardat centrala de la Zaporijie de trei ori în ultimele 24 de ore. “Au fost trase în total 17 obuze, dintre care patru au lovit acoperișul clădirii speciale nr. 1, unde sunt depozitate 168 de ansambluri de combustibil nuclear american WestingHouse”, a declarat ministerul într-un comunicat.

Totuși, forțele ruse, care controlează centrala de la începutul lunii martie, susțin că nivelul radiațiilor la uzină a rămas la valori normale.

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat vineri că situația de la Zaporijie rămâne “foarte riscantă”, după ce două dintre cele șase reactoare ale sale au fost reconectate la rețeaua națională în urma bombardamentelor care au determinat deconectarea centralei nucleare pentru prima dată în istoria sa. 

Surse: Energoatom, Reuters

Folosim cookies