Turcia intenționează să primească turiști nevaccinați și fără test PCR, în această vară, dar numai din țările în care epidemia este inută sub control. Până pe 15 aprilie accesul rămâne condiționat de un test negativ.

Ministrul Turismului, Mehmet Nuri Ersoy a declarat la BBC că Turcia intenționează să schimbe politica de anul trecut, când a acceptat turiști în baza unui test PCR negativ, practică în vigoare și acum cel puțin până pe 15 aprilie.

După această dată, guvernul turc ia în considerare să renunțe la condiția testului și nici nu va cere un pașaport de vaccinare, dar această politică va fi implementată diferit, în funcție de țara din care vin turiștii. Ministrul a spus că doar cei din țările în care rata zilnică de îmbolnăviri este mică, iar procentul persoanelor vaccinate este mare, vor beneficia de intrarea liberă pentru a-și face concediul în Turcia.

Până în prezent, aproximativ 11 milioane de doze de vaccin au fost administrate în Turcia, dar numai 3 milioane de cetățeni au primit și rapelul. De la 1 martie, Turcia a început ridicarea treptată a restricțiilor epidemice.

Sursă alternativă: ITV

Folosim cookies