Tudorel Toader: La Ministerul Justiției nu există în discuție, în elaborare sau în avizare un proiect de act normativ referitor la amnistie și grațiere.

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a declarat, într-o emisiune TV, că solicitarea de a deveni notar a fost transmisă către Uniunea Notarilor „în baza legii CCR, care spune că, la încheierea mandatului pentru care a fost numit judecător constituțional, la cerere, fostul judecător se poate face notar sau avocat definitiv, fără examen”.

Principalele declarații ale ministrului:

„Am solicitat, în același timp, dobândirea calității de notar public și suspendarea din funcție, permite legea notarilor, pentru că altfel aș fi intrat în incompatibilitate.

Ce pot să precizez este următorul fapt: că cererea este motivată pe baza textelor de lege la care am făcut referire, este un drept conferit de lege, exercitarea acestui drept nu presupune nicio marjă de apreciere din partea nimănui.

În condițiile date, textul de lege îți creează această vocație, acest drept, pe care sigur îl exerciți sau nu, după cum îți este opțiunea. Atunci când te afli într-o demnitate publică și împlinești vârsta legală a pensionării, dreptul ți-l dă legea, de a te pensiona.

Dincolo de evaluarea pe care am declanșat-o și care este în desfășurare, procurorul general își face și o autoevaluare. După statut, orice magistrat este supus periodic unei evaluări, cu calificative. Procurorul general, în ultimii trei ani de zile, nu a avut o astfel de evaluare din partea nimănui și am cerut astăzi în scris la CSM să îmi comunice dacă procurorul general, dincolo de funcția pe care o exercită, a avut în ultimii trei ani astfel e evaluare, să îmi dea și mie o copie, să văd cine l-a evaluat și care e calificativul pe care l-a primit, asta ajutându-mă pe mine în evaluarea pe care o fac.”

Referitor la dosarele magistraților, Toader a spus: „Vorbim despre niște date statistice. Din statistică poți desprinde concluzii foarte importante. În statistica pe care ați prezentat-o, să echilibrăm un pic balanța, sunt de toate. Sunt sesizări din oficiu și sunt convins că sunt multe sesizări făcute împotriva procurorului/judecătorului. Din păcate, unii au apetitul sesizărilor. Într-un proces, mai ales dacă e penal, nemulțumirile sunt multe. Multe sesizări probabil sunt făcute de părți. Sigur, problema este de ce procurorul nu le-a rezolvat cu celeritate, dat fiind subiectul la care se referă – adică un magistrat. Pe de altă parte, când sesizarea e făcută la adresa unui procuror, e evident că ne aflăm într-un proces penal, dar când e făcută la adresa unui judecător este interesant de văzut câți sunt din domeniul penalului, câți din comercial, câți din litigii de muncă și așa mai departe. Sigur că este nefiresc să avem aceste sesizări.

Este un lucru nefiresc la șapte mii de magistrați să ai un număr atât de mare de plângeri. Aceste date exprimă și altceva, lăsând la o parte posibila atitudine din sistem. O nemulțumire a românilor față de actul de justiție. Exprimă nemulțumire, neîncredere și atunci, într-un stat de drept, cetățenii trebuie să aibă încredere în actul de justiție. Am văzut statistici în care, spre exemplu, 76% dintre cetățeni declară că au încredere în actul de justiție.”

Alte declarații ale ministrului Justiției:

Știm cu toții că există un principiu care se referă la stabilitatea raporturilor juridice. Adică nu numai dacă ai făcut urmărire penală, dacă s-a terminat procesul și cineva este condamnat și hotărârea a rămas definitivă, în numele stabilității raporturilor juridice nu poți, în mod normal, să îi spui unui român „domnule, rămâi condamnat pentru că ne cere stabilitatea raporturilor, chiar dacă ai fost interceptat ilegal, chiar dacă protocolul nu e legal”.

Eu spuneam că este posibilă emiterea unui act juridic cu putere de lege, prin care să permită celui care crede că a fost condamnat pe aceste procedee probatorii, altele decât le permite legea, pe probe nelegal administrate. Să i se dea posibilitatea de a declanșa o procedură de admisibilitate în principiu, ca un judecător să verifice dacă dosarul a avut la bază astfel de probe nelegal administrate și dacă va vedea că, condamnarea a fost pronunțată pe astfel de probe, să facă o admitere în principiu și să se ducă pe fond, să judece, să extragă din dosar procedeele nelegale, ce rămâne e bun rămas, și el dacă e vinovat rămâne condamnat, dacă după ce extrage aceste probe nu mai rămân temeiuri de condamnare, să fie achitat în baza unei revizuiri a respectivei hotărâri.

Știm că în Parlament se află o lege de aproabare a OUG 6/2016, care a fost dată pe data de 11 martie 2016. A fost inițiată pe 9 martie, a primit avizul de la SRI, de la CSAT. Pe 9 s-a inițiat, pe 10 a fost avizată, s-a trimis tot pe 10 la CSM să o avizeze, CSM a trimis un punct de vedere la ministerul Justiției. Pe 24 martie 2017, la două săptămâni de la aprobare, a primit și avizul favorabil de la CSM. Prin urmare, în Camera Deputaților este un proiect de lege care analizează ordonanța 6, care a permis aceste echipe mixte și acte protocoale.

Sunt două posibilități dacă pică ordonanța dată de Cioloș în 2016: Legea sigur că trebuie promulgată de către președinte, apoi publicată în Monitorul Oficial și produce efecte în trei zile de la publicare. Foarte posibil ca legea mergând la președinte pentru promulgare, el să o atace la CCR. Dar revenind, se respinge ordonanța. Legiuitorul trebuie să spună ce se întâmplă cu efectele juridice pe care ordonanța le-a produs. Dacă spune că nu se mențin efectele, le anulează, atunci ne întoarcem la ceea ce spuneam, în sensul că toate probele, cauzele soluționate prin echipe mixte, protocoale, vor fi supuse revizuirii. Toate de la publicarea ordonanței din 11 martie 2016.

Dacă legea modifică ordonanța 6, pică temeiul juridic în baza căruia protocoalele au fost încheiate. Dacă pică temeiul juridic nu mai avem nevoie să le declarăm legale sau nelegale, pentru că nu mai avem bază ca ele să existe în continuare. Ordonanța a produs efecte din 11 martie, nu ne putem duce înapoi pentru că ordonanța nu exista și nu producea efecte juridice. Noi vorbim de perioada în care au funcționat aceste echipe. Este de la sine înțeles că nu putea să producă efecte înainte de publicarea ei.

Primul protocol e din 2005. Ediție revizuită în 2009, după aceea ediție revizuită în 2016.”

Întrebat dacă este nevoie de aministie, ministrul Justiției a răspuns:

„În istoria dreptului penal au fost relativ multe acte de clemență referitoare la aministie și grațiere. Emitentul a prevăzut condițiile aministiei, dar a prevăzut și excepții, că nu poți să amnistiezi fapte grave contra persoanei, faptele de violență domestică sunt valori care trebuiesc protejate în orice context socio-economic și care nu s-au bucurat de clemența legiuitorului. Există în Parlament, de anul trecut, un proiect de lege privind amnistia și grațierea. Este vorba de o voință politică, decizie juridică, politică penală pe care legiuitorul are deplină competență constituțională să o promoveze. Sigur că eu nu mă substitui și nu pot să mă substitui legiuitorului, vom vedea dacă aceasta este calea de urmat. La ministerul Justiției nu există nici în discuție, în dezbatere, în elaborare, în avizare un proiect de act normativ referitor la aministie și grațiere.”