Tudorel Toader, despre modificarea Codurilor Penale: Comisia Iodache a promovat alte două inițiative parlamentare decât cele elaborate de Ministerul Justiției.

Tudorel Toader anunță printr-o postare pe Facebook  că Ministerul Justiției a elaborat două proiecte de modificare a Codurilor Penale, dar Comisia specială a Parlamentului (Comisia Iordache) a ”promovat alte două inițiative parlamentare de modificare, prin consacrarea altor soluții legislative, care au fost dezbătute și adoptate”.

Postarea lui Tudorel Toader:

Precizări referitoare la demersurile legislative de modificare a Codului penal și a Codului de procedură penală !

Ministerul justiției a elaborat un proiect de lege pentru modificarea Codului penal și a Codului de procedură penală, în acord cu deciziile de admitere sau interpretative ale CCR.
În același timp, ministerul justiției a elaborat un alt proiect de lege pentru modificarea Codului penal și a Codului de procedură penală, pentru transpunerea Directivelor referitoare la confiscarea extinsă, respectiv consolidarea prezumției de nevinovăție.
În vara lui 2017, cele două proiecte de lege au fost adoptate de către Guvern și transmise legiuitorului pentru realizarea operei de legiferare.
Comisia specială a Parlamentului a promovat alte două inițiative parlamentare de modificare a Codului penal și a Codului de procedură penală, prin consacrarea altor soluții legislative, care au fost dezbătute și adoptate.

Folosim cookies