Timișoara. În jur de 70 de persoane, printre care și copii, evacuate dintr-un bloc de pe Calea Șagului. În tot imobilul s-a simțit un miros înțepător, la scurt timp după o dezinsecție într-o cofetărie de la parterul blocului. Ministrul Sănătății cere un control din partea DSP.

Update: ISU Timiș și primarul Dominic Fritz au transmis ulterior că a fost vorba despre o acțiune de dezinsecție, nu de deratizare. Persoanele evacuate vor fi relocate în diferite unități de cazare din oraș.

Știrea inițială:

“În urma unui apel prin 112, am fost anunţaţi că în scara unui bloc de pe Calea Şagului din Timişoara se simte miros înţepător care pătrunde şi în apartamente. De asemenea, am fost informaţi că în cursul serii s-a efectuat o activitate de deratizare la parterul blocului (în spaţiul unei societăţi comerciale)”, a transmis inițial ISU Timiș.

Nicio persoană nu a raportat, pentru moment, că ar avea nevoie de îngrijiri medicale.

“Ministrul Sănătății a dispus trimiterea Serviciului de Control în Sănătate Publică din cadrul DSP Timiș pentru a ancheta cazul de la Timișoara unde 58 de adulți și 12 copii au fost evacuați dintr-un bloc de 10 etaje după ce, la cofetăria de la subsolul blocului, a avut loc o acțiune de deratizare”, precizează Ministerul.

Reamintim, în 2019, trei persoane au murit după ce blocul în care locuiau a fost deratizat. Incidentul respectiv a avut loc tot la Timișoara.

“Nimeni nu își dorește o repetare a tragicului eveniment din noiembrie 2019, de pe strada Mioriței”, a scris primarul Dominic Fritz pe Facebook.

Foto: Inquam/Cornel Putan

Folosim cookies