Premierul a mai spus că Marea Britanie va trata cetățenii Uniunii Europene la fel ca și pe cei din alte țări și că noul sistem va da întâietate lucrătorilor calificaţi, scrie Reuters.

,,Măsura va asigura reducerea imigrației persoanelor cu calificare scăzută și se va baza pe sistem axat pe competențe, în care competențele muncitorilor contează, nu de unde vin. Acesta va fi un sistem care privește oamenii din întreaga lume și prin care atrage persoanele cu abilitățile de care avem nevoie”, a declarat Theresa May.

Premierul a declarat și că noul sistem nu se va aplica și studenților, notează BBC.

,,O dată ce ieșim din blocul comunitar vom implementa sistemul care va elimina libera circulaţie o dată pentru totdeauna”, a mai subliniat May.

Guvernul va publica în această toamnă un proiect prin care va stabili modul în care noul sistem de imigrație va funcționa.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday