UPDATE: Toți cei 12 copii blocați într-o peșteră, alături de antrenorul lor de fotbal, au fost scoși la suprafață, potrivit CNN și BBC.

Cei 12 copii și antrenorul lor de fotbal care erau captivi de nouă zile într-o grotă inundată din Thailanda când au fost găsiți în viață, scrie CNN.

“I-am găsit pe toți sănătoși și în siguranță”, a anunțat atunci guvernatorul provinciei Chiang Rai, Narongsak Osottanakorn.

Operațiunile de salvare au durat aproximativ două săptămâni. Cei 12 băieți au vârste cuprinse între 11 și 16 ani, iar antrenorul lor 25 de ani.

Copiii au fost scoși treptat, în trei zile de operațiuni de salvare. Cei care au ajuns deja la spital au fost supuşi unor examene radiologice şi sangvine, scrie presa internațională. De asemenea, ei primesc consiliere psihologică. Vor rămâne sub examinare medicală cel puțin o săptămână.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday