Texas. Mai multe bărci s-au scufundat sâmbătă, la un eveniment de susținere a lui Donald Trump, desfășurat pe un lac. Incidentul nu a fost provocat intenționat.

Autoritățile pun evenimentul pe seama numărului prea mare de ambarcațiuni laolaltă, care au provocat valuri agitate. Paul Yura, de la Serviciul Național de Meteorologie, a precizat că la momentul desfășurării paradei, nu a avut loc nicio furtună.

Deși nu cunoaște numărul exact al bărcilor care s-au aflat în acel moment pe lac, purtătoarea de cuvânt a șerifului a spus că cel puțin patru s-au scufundat. Presa locală relatează că mai multe persoane au avut nevoie de ajutor pentru a ieși din apă, dar nimeni nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Evenimentul a avut loc pe lacul Travis din Austin, capitala statului Texas, și a fost organizat pe Facebook. Organizatorii au menționat că le-au cerut piloților să nu depășească viteza de 16 km/oră.

Surse: BBC, New York Times.

Folosim cookies