Călin Popescu Tăriceanu a susținut o  declarație de presă după ședința coaliției care a avut loc la Parlament. Liderul ALDE  a vorbit din nou despre acordul propus de Klaus Iohannis, după ce ieri declara, pe același subiect, că demersul președintelui i se pare ,,o capcană”. De asemenea, Tăriceanu a vorbit și despre faptul că un referendum nu mai trebuie organizat concomitent cu alte alegeri.

,,Eu cred că în viitorul pact trebuie să abordăm și alte chestiuni, suprapunerea referendumului cu alegerile, cum transpune președintele deciziile CCR, are obligativitatea respectării deciziilor sau nu? Trebuie să discutăm inclusiv despre super-imunitatea președintelui. Sunt foarte multe probleme, sigur, cred că partidele trebuie să se așeze la masă și să găsim un consens pe care să punem construi mai departe. Dar trebuie să desecretizăm toate protocoalele între SRI și alte instituții”, a spus Tăriceanu.

Liderul ALDE a mai declarat că viitorul referendum pentru modificarea Constituției trebuie organizat cât mai repede: ,,Sigur că va trebui organizat referendumul și vom propune să se organizeze foarte repede pentru a nu-l suprapune cu alte alegeri, ca să nu-i dăm președintelui șansa să il transforme în campanie”.

Totodată, acesta a precizat că în cadrul ședinței s-a discutat și despre controversata OUG 114 și a anunțat că vor avea loc noi consultări cu sectoarele economice vizate: ,,Am discutat și despre OUG 114 să vedem dacă au rămas prevederi care afectează modul de afaceri. Vom avea consultări cu sectoarele economice și avem disponibilitatea de a face corecții”.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday