Știri verificate
Italia. Raid al polițiștilor împotriva grupării mafiote ‘Ndrangheta. Au arestat peste 50 de persoane, bănuite de trafic de droguri la scară largă, spălare de bani și șantaj.
Spania. Autoritățile au confiscat, dintr-un container, o cantitate record de 9,5 tone de cocaină. Era adusă din Ecuador și urma să fie distribuită către zeci de bande infracţionale din Europa.
-
Londra. Poliția a arestat un bărbat care a înjunghiat două persoane, în Spitalul Central Middlesex din nordul capitalei. Incidentul nu este tratat ca fiind unul terorist.
Franța. Patru copii cu vârste sub trei ani și doi vârstnici au fost răniți în atacul din această dimineață, într-un parc din sud-estul țării. Atacatorul, un refugiat sirian, a fost arestat.
Suceava. Trafic restricționat pe DN 17, între Gura Humorului și Câmpulung Moldovenesc, pentru autovehiculele mai mari de 7,5 tone, din cauza ninsorii abundente. Update: Circulația a fost redeschisă, dar în condiții de iarnă.
Parlamentul a adoptat legea prin care Poliția Locală primește puteri sporite, astfel încât să-i poată amenda pe șoferii care parchează neregulamentar, chiar dacă aceștia nu se află la mașină sau nu sunt prinși în flagrant.
-
Italia. Atac cu cuțitul într-un supermarket din Milano. Bilanțul inițial indică o persoană decedată și șase rănite. Printre victime se numără și fotbalistul Pablo Mari, împrumutat de Arsenal la AC Monza.
Polițiștii efectuează 60 de percheziții în 12 județe și în București, într-un dosar de spălare de bani, evaziune fiscală și fals în acte. Sunt vizate persoane care vând mașini second-hand, prin intermediul unor firme-fantomă, fără să plătească taxe.
Poliția menționează că dispune de peste trei mii de tablete și telefoane cu care să verifice certificatele verzi Covid, dar și că va mai cumpăra alte opt mii. Precizările, după ce sindicaliștii au susținut că nu au aparatura necesară pentru verificarea documentelor.
Polițiștii au descoperit la București 46 din 59 de tablouri furate din Belgia, în martie. Valoarea prejudiciului, 160 de mii de euro.
Zeci de percheziții în județele Argeș, Olt, Vâlcea și Gorj, în cazul unor firme bănuite că au angajat fictiv aproape 70 de persoane, care de fapt nu au lucrat nicio zi, cu scopul de a obține subvențiile acordate de stat în contextul pandemiei.
Olanda. Violențe la Amsterdam și Eindhoven. Poliția a arestat peste 250 de persoane, în încercarea de a opri jafurile și incendierile ce au urmat manifestațiilor împotriva restricțiilor epidemice. A fost mobilizată și poliția militară.
Marea Britanie. Poliția respinge ideea lansată de Boris Johnson, de a trimite armata pe stradă pentru a ajuta la respectarea noilor restricții impuse.
MAI anunță că 50 de autospeciale de supraveghere cu termoviziune vor intra în dotarea Poliției de Frontieră. Investiția în valoare de peste 10 milioane de euro este finanțată din fonduri europene.
Berlin. Poliția se pregătește de proteste violente în acest weekend, după ce activiștii împotriva restricțiilor s-au chemat pe rețelele de socializare în capitala Germaniei.
Peste 40 de mii de persoane au intrat în țară doar ieri, în contextul măsurilor de relaxare. Traficul a crescut cu peste 60% față de media lunii mai. Aproape opt mii de persoane trimise în izolare sau carantină.
