Summit-ul virtual între Joe Biden și Xi Jinping. Președintele Chinei a afirmat, în contextul tensiunilor ce vizează Taiwanul, că “cei care se joacă cu focul în legătură cu această problemă se vor arde inevitabil”.

În cele patru ore de discuții, liderii celor două țări au discutat pe teme precum comerț, statutul Taiwanului și drepturile omului. Conversația dintre cei doi a început cu Xi Jinping care a spus “sunt fericit să-mi văd vechiul prieten”. Ulterior, după ce președintele american Joe Biden a pus în discuție mai multe probleme importante, precum drepturile omului, comerțul și practici economice nedrepte din partea Chinei, dar și angajamentul SUA față de Taiwan, liderul chinez Xi Jinping a cerut ca Statele Unite să readucă politica față de China înapoi pe o cale rațională și pragmatică”. 

Xi Jinping nu a ezitat să reamintească importanța Taiwanului, avertizând că Beijingul își va apăra suveranitatea, securitatea și interesele de dezvoltare, precizând totodată că cei “care se joacă cu focul în jurul intereselor Chinei cu Taiwanul se vor arde inevitabil”. 

Ulterior, potrivit agenției de presă Xinhua, acesta a declarat: Suntem răbdători și dispuși să ne folosim sinceritatea și să depunem toate eforturile necesare pentru unificarea pașnică a Taiwanului. Cu toate acestea, dacă forțele separatiste care vor independența țării provoacă, constrâng, sau chiar încalcă linia roșie, în ceea ce privește interesul nostru, vom fi nevoiți să luăm măsuri drastice”.

Casa Albă precizează că Joe Biden a încercat să transmită în cadrul discuției că dorește evitarea unui conflict. De altfel, Xi a precizat că va permite din nou intrarea în țară a oficialilor americani. Bloomberg scrie că summit-ul virtual SUA – China l-a găsit pe Xi Jinping “într-o poziție politică puternică”, după ce săptămâna trecută a eliminat un obstacol major în asigurarea unui al treilea mandat de Președinte al Partidului Comunist, anul viitor. De asemenea, Joe Biden se află și el într-o poziție politică favorabilă, după ce a semnat săptămâna trecută un plan de dezvoltare, în valoare de 550 miliarde de dolari, demers prin care oficialii americani speră că va fi înclinată spre SUA balanța competiției cu China.

Surse alternative: Bloomberg, BBC

Folosim cookies