SUA. Zeci de foști oficiali din administrația Bush părăsesc Partidul Republican, despre care afirmă că a devenit un “cult al lui Trump”.

Unii dintre cei care au decis să părăsească Partidul Republican au servit în cele mai înalte funcții ale administrației Bush, între anii 2001 și 2009. Reuters relatează că aceștia sperau că înfrângerea lui Trump îi va convinge pe liderii republicani să se delimitezi de afirmațiile nefondate ale lui Trump, în legătură cu fraudarea alegerilor prezidențiale din noiembrie.

Dar, cum majoritatea parlamentarilor republicani au rămas alături de Donald Trump, demisionarii susțin că nu mai recunosc partidul pe care l-au susținut. 

Kristopher Purcell, care a lucrat în biroul de comunicare al Casei Albe în timpul mandatului lui Bush timp de șase ani, a declarat că aproximativ 60-70 de foști oficiali au decis să părăsească partidul sau să întrerupă legăturile cu acesta, iar numărul crește în fiecare zi”.

Reuters comentează că, fără sprijinul ambelor grupuri, partidul va trebui să ducă o luptă crâncenă pentru a câștiga următoarele alegeri.

Majoritatea senatorilor republicani au indicat, de asemenea, că nu vor susține punerea sub acuzare a lui Trump, iar posibilitatea ca fostul președinte să nu fie condamnat pare că devine o certitudine. 

Articol integral pe Reuters.

Folosim cookies