Conform CNN, documentul, care datează din 2016, prezintă detalii cu privire la eforturile Biroului Federal de Informații de a investiga presupusul sprijin logistic pe care un oficial consular saudit și un agent secret din Los Angeles l-ar fi oferit către cel puțin doi dintre teroriștii Al-Quaeda care au deturnat avioanele pe 11 septembrie 2001. 

Documentul, publicat la comemorarea a 20 de ani de la atacurile mortale, conține încă numeroase revizuiri. În acesta sunt detaliate multiple conexiuni și mărturii care au stârnit suspiciunea FBI-ului cu privire la Omar al-Bayoumi, un presupus student saudit în Los Angeles, care a fost suspectat de autorități că ar fi un spion al Arabiei Saudite. Documentul îl descrie ca fiind profund implicat în asigurarea “asistenței în călătorie, cazare și finanțare” pentru atacatori.

Ambasada Arabiei Saudite din Washington a declarat miercuri că “salută desecretizarea” documentelor FBI și că “orice acuzație conform căreia Arabia Saudită ar fi un complice la atentatele din 11 septembrie sunt categoric false”.

Ordinul executiv al președintelui Joe Biden a venit ca răspuns la scrisoarea a peste 1.600 de persoane afectate de atacuri, în care i-au cerut acestuia să nu participe la comemorarea celor 20 de ani de la atentat, la “Ground Zero” în New York, decât dacă va da publicului informațiile. Scrisoarea a adresat, de asemenea, și rolul Arabiei Saudite, sugerând că membrii guvernului saudit ar fi fost implicați în “sprijinirea atacului”.

Sursă: CNN

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday