Față de o versiune de 3,5 mii de miliarde de dolari, preferată de progresiștii din Partidul Democrat, în forma actuală nu se regăsesc prevederi legate de concediile medicale, concediile plătite pentru întreaga familie, ori prețul unor medicamente, concesii făcute de președintele american în încercarea de a obține susținerea în Camera Reprezentanților. Însuși Biden a mărturisit că “nimeni nu a primit tot ce și-a dorit, nici măcar eu”.

Separat, șeful statului va negocia cu aripa progresistă susținerea unui pachet de o mie de miliarde de dolari destinați exclusiv infrastructurii, care a trecut de Senat.

Liderii Partidului Democrat (al președintelui) l-au atenționat că nu îi vor da un vot în alb planului de 1,7 mii de miliarde, ci că se vor pronunța numai după ce citesc proiectul în forma finală, completă. Între reformele rămase, se află strategiile de combatere a crizei climatice, cele în materie de asistență medicală, de reducere a costurilor pentru clasa de mijloc americană, precum și politici în domeniul fiscal și în cel de îngrijire a minorilor.

Cele mai importante reforme incluse în plan: 

  • învățământ preșcolar universal gratuit pentru toți copiii cu vârste între trei și patru ani, cea mai mare extindere a accesului la educație din ultima sută de ani, cu un buget alocat de 400 de miliarde de dolari
  • acoperire permanentă a asigurării Medicaid pentru serviciile de îngrijire a vârstnicilor și a persoanelor cu dizabilități, cea mai importantă schimbare a ultimilor 40 de ani;
  • înjumătățirea nivelului de emisii de gaze cu efect de seră până la finalul deceniului, prin alocări de 555 de miliarde de dolari
  • construirea, reabilitarea sau modernizarea unui milion de locuințe, printr-o schemă de finanțare de 150 de miliarde de dolari;
  • extinderea programului de mese în școli pentru încă 8,7 milioane de elevi, concomitent cu acordarea unei sume de 65 de dolari lunar, pentru fiecare copil din categoria celor vulnerabili;
  • Introducerea unei taxe de minimum 15% pe profiturile corporațiilor care generează un profit mai mare de un miliard de dolari;
  • aplicarea unui impozit de 5% pentru miliardarii cu venituri de peste zece miliarde de dolari, precum și aplicarea unui impozit suplimentar de 3% pentru cei cu venituri mai mari de 25 de miliarde.

Surse alternative: CNN, BBC.

    Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

    Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

    Susține echipa Biziday