SUA. O comisie de experți cere Congresului să aprobe dezvoltarea armelor autonome cu inteligență artificială. Argumentează că tehnologia poate face mai puține greșeli, dar subliniază că în cazul armelor nucleare, decizia trebuie luată de oameni.

Statele Unite nu ar trebui să interzică utilizarea sau dezvoltarea armelor autonome cu software de inteligență artificială (AI), susține un grup de experți convocat de Congresul American pentru a analiza această situație, într-un proiect de raport final.

Comisia este condusă de fostul șef executiv al Google, Eric Schmidt. Vicepreședintele Robert Work, fost secretar adjunct al Apărării, a declarat că armele autonome sunt de așteptat să facă mai puține greșeli decât fac oamenii în luptă, ducând la reducerea numărului de victime sau cazurilor de ratare a țintei. Este un imperativ moral să urmărim cel puțin această ipoteză”, a spus el.

Grupul a recomandat totodată utilizarea AI de către agențiile de informații pentru a simplifica colectarea și revizuirea datelor, dar și pentru alocarea a 32 de miliarde de dolari pentru cercetarea AI. Comisia urmează să prezinte raportul său final Congresului în martie, dar recomandările nu sunt obligatorii.

În reuniunile din această săptămână, comisia a recunoscut și riscurile acestor tipuri de arme. Un membru din partea Microsoft Corp, de exemplu, a avertizat cu privire la presiunea de a construi mașini care reacționează rapid, ceea ce ar putea duce la escaladarea conflictelor. De aceea, deciziile privind lansarea focoaselor nucleare ar trebui luate doar de oameni.

Discuția provoacă controverse privind drepturile omului. De aproximativ opt ani, o coaliție de organizații non-guvernamentale cere încheierea unui tratat prin care să fie interziși “roboții ucigași”. Argumentează că omul trebuie să fie în control pentru a determina amploarea unui atac și pentru a atribui cuiva vina pentru crimele de război. 30 de țări, inclusiv Brazilia și Pakistanul, doresc o interdicție, potrivit site-ului web al coaliției.

Mary Wareham, coordonatorul campaniei împotriva acestui tip de arme a declarat că “accentul comisiei pe nevoia de a concura cu investiții similare făcute de China și Rusia servește doar pentru a încuraja cursele de înarmare”.

Sursa: Reuters.

Sursa foto:: cottonbro//Peexels.

Folosim cookies