SUA iau în considerare o prezenţă militară permanentă în Polonia. Varșovia oferă finanțarea cu până la două miliarde de dolari a bazei, pe fondul temerilor legate de agresiunea Rusiei.

Donald Trump a declarat înaintea unei întâlniri cu preşedintele polonez, Andrzej Duda că „Polonia este dispusă să aibă o contribuţie majoră pentru ca Statele Unite să aibă o prezenţă în Polonia şi cu siguranţă vom discuta despre acest lucru. Analizăm situaţia foarte serios, ştiu că Poloniei îi place această idee şi este ceva ce luăm în considerare”, potrivit Reuters.

De asemenea, președintele american a spus că este luată în calcul și posibilitatea eliminării vizelor pentru cetățenii polonezi.

Polonia s-a alăturat NATO în 1999, împreună cu Ungaria și Republica Cehă, în ciuda opoziției puternice a Moscovei.

Folosim cookies