SUA. Departamentul de Stat avertizează că serviciile secrete rusești coordonează răspândirea de informații false legate de vaccinurile împotriva COVID-19.

Au fost identificate mai multe publicații îndrumate de serviciile secrete ale Rusiei, care difuzează astfel de informații, a declarat un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat. Printre sursele de știri controlate de serviciile rusești se numără News Front, New Eastern Outlook, Oriental Review și Rebel Inside.

“Departamentul va continua să expună astfel de activități de pe internet. Vom continua, de asemenea, să lucrăm în strânsă legătură cu aliații și partenerii noștri pentru a oferi un răspuns global pentru combaterea dezinformării”, a mai declarat reprezentantul Departamentului de Stat. 

Un reprezentant al Kremlinului a negat acuzația Statelor Unite. 

Rusia a aprobat propriul vaccin Sputnik V în august, înainte ca o testare la scară largă să aibă loc, dar testele realizate ulterior au confirmat o eficiență de aproape 92% a acestuia. Totuși, deși oferă vaccinul său în numeroase țări, folosindu-l ca pe un instrument de diplomație, în Rusia au fost vaccinate până acum abia 7 milioane de persoane, față de aproape 90 de milioane în SUA și peste 40 de milioane în UE.  

Sursă alternativă: Reuters

Folosim cookies