SUA. Administrația Biden a dat în judecată statul Texas pentru legea care interzice avorturile în sarcinile care au trecut de termenul de șase săptămâni. Președintele spune că un astfel de demers va provoca “un haos neconstituțional”.

Departamentul de Justiție al SUA a intentat un proces civil menit să conteste legea avortului promulgată de guvernul statului Texas. Administrația Biden precizează că o astfel de lege ce constă în interzicerea aproape în totalitate a avorturilor este clar neconstituțională.

Proiectul de lege, promovat de legislativul dominat de republicani, interzice avorturile din momentul în care este detectată o activitate cardiacă embrionară, care se manifestă la aproximativ șase săptămâni. Majoritatea femeilor nu realizează că sunt însărcinate până la această vârstă gestațională.

Nu este nevoie de multă imaginație pentru a înțelege obiectivul Texasului – de a limita activitatea clinicilor de avort din stat, împiedicând totodată femeile din a-și exercita drepturile constituționale și perturbând examinarea judiciară, argumentează Departamentul de Justiție al SUA, potrivit BBC. 

Autoritatea a precizat că legea nu oferă niciun fel de alternativă la incest sau viol și astfel “se suprapune în mod ilegal cu interesele federale. Vicepreședintele SUA, Kamala Harris a subliniat că sprijinul acesteia și al președintelui Biden pentru hotărârea judecătorească Roe v. Wade din 1973, prin care avortul a devenit drept constituțional, este clar și “fără echivoc”. Vicepreședintele a spus că niciun organ legislativ nu are dreptul de a acționa împotriva prevederilor Constituției.  

Procurorul general al SUA, Merrick Garland, a precizat că Departamentul de Justiție “va proteja persoanele care caută sau sau cele care oferă astfel de servicii medicale.

Sursă: BBC.

Sursă foto: Lopolo | Dreamstime.com

Folosim cookies