Studiu MedLife. Testele Covid PCR din ultimele două săptămâni arată că rata de pozitivare s-a triplat față de august. Din cauza testării mult reduse la nivel național, cifrele oficiale privind noile cazuri sunt de aproximativ 5-7 ori mai mici decât cele reale.

Cateva zeci de persoane pleaca sa munceasca in agricultura de pe aeroportul Traian Vuia, sambata 11 aprilie 2020, Ghiroda.

“Din cauza testării mult reduse la nivel național, cifrele oficiale de infectare sunt de 5-7 ori mai mici decât cele reale. Dacă s-ar extrapola aceste rezultate la un număr zilnic de 4-5.000 cazuri, cifra reală a infectărilor în România ar putea fi peste valoarea de 25.000 cazuri noi pe zi”, arată rețeaua de servicii medicale într-un comunicat de presă.

Specialiștii recomandă creșterea capacității de testare, “în special în rândul persoanelor întoarse din concediu sau din weekend-uri prelungite”, întrucât în totalul testelor pozitive, aceste cateogrii au o pondere mai mare.

De altfel, se mai arată în comunicat că “ponderea cea mai mare din numărul de persoane care au înregistrat un rezultat pozitiv în ultimele două săptămâni este dată de cei care s-au întors din concediu sau weekend-uri prelungite”.

MedLife anunță că va desfășura un studiu pentru evaluarea eficienței testelor rapide antigen, continuând un demers restrâns de anul trecut, în urma căruia a arătat că testele antigen au un grad de precizie mai mic, în comparație cu cele PCR.

Folosim cookies