O echipă de cercetători de la Ocean Wise Conservation Association din Canada, a confirmat un număr mediu de aproximativ 40 de particule microplastice pe metru cub de apă, la nivelul Oceanului Arctic, dar a observat că aproape trei sferturi din ele (73,3%) sunt poliester. Acest lucru sugerează că hainele, acum fabricate preponderent din poliester și, mai exact spălarea lor, reprezintă principala sursă de poluare cu plastic.

Cercetătorii încearcă de câțiva ani să înțeleagă sursa poluării masive a Oceanului Planetar cu plastic și, mai ales, să găsească o modalitate de stopare a acestei poluări. Potrivit estimărilor, un singur articol vestimentar poate elibera milioane de fibre în timpul unei spălări obișnuite, iar o stație de tratare a apelor poate elibera anual peste 20 de miliarde de microfibre. Microparticulele de plastic sunt transportate apoi și răspândite atât în apă, dar și prin curenții atmosferici, dar mecanismele care stau la baza distribuției microplasticelor și scara contaminării planetei rămân încă neclare.

Potrivit Eurostat, la nivelul Uniunii Europene peste 40% din ambalajele din plastic sunt în prezent reciclate. Cu un procent de 43% în ceea ce privește reciclarea, România se află cu mult sub Bulgaria (59,2%) la acest capitol, dar deasupra Ungariei (30,0%), a Franței (27%) și chiar a unei părți din țările nordice.

Foto: Naja Bertolt Jensen/Unsplash.

Surse alternative: Science Alert, Nature, Eurostat.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday