Un sondaj efectuat pe 1.438 de cumpărători arată că cheltuielile pentru cadourile de Crăciun vor scădea la 7,3 miliarde de euro, de la 8,9 miliarde de euro, în urmă cu un an. Doar 74% dintre respondenți au declarat că vor cumpăra cadouri pentru a le pune sub brad, în scădere față de 87% în 2019.

Aproape nouă persoane din zece spun că vor avea “un Crăciun foarte modest”. Mariano Bella, cel care a coordonat studiul Confcommercio, a declarat că două treimi dintre consumatorii chestionați au dat vina pe restricțiile de circulație, precum și pe lipsa de evenimente sociale și petreceri pentru aceste cheltuieli scăzute, restul fiind îngrijorați de situația financiară.

Italia are a treia cea mai mare economie a Zonei Euro, dar așteptările sunt ca aceasta să se contracte cu cel puțin 9% în 2020 din cauza impactului pandemiei. 

Sursă: Reuters

Sursă foto: Heidi Fin/Unsplash

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday