Studiu. Fizicienii anunță că au găsit semne ale unei “a cincea forțe fundamentale a naturii”, în corelație cu o particulă sub-atomică numită Muon. Experții consideră că aceasta “indică un potențial viitor pentru noi legi ale fizicii”.

Toate forțele cunoscute până la momentul actual pot fi reduse la doar patru categorii: gravitate, electromagnetism, forța tare și forța slabă. Experimentul Muon g-2, desfășurat în Laboratorul Accelerator Național Fermi din Batavia, Illinois, caută semnale ale unor fenomene fizice noi prin studiul comportamentului particulelor sub-atomice numite muoni, similare electronilor, dar de 200 de ori mai grele. 

Recent, fizicienii au găsit dovezi care ar putea sugera o a cincea forță, în cadrul acestui experiment.

Am descoperit interacțiuni ale muonilor care nu se desfășoară conform Modelului Standard (teoria actuală care explică felul în care elementele de bază ale Universului se comportă). Evident, acesta este un lucru foarte captivant, deoarece indică un potențial viitor cu noi legi ale fizicii, noi particule și o nouă forță pe care nu am observat-o până în prezent”, a declarat Profesorul Mark Lancaster, care conduce experimentul, pentru BBC. 

Muon g-2 implică trimiterea particulelor în jurul unui inel cu circumferința de 14 metri și aplicarea unui câmp magnetic.

Conform legilor actuale ale fizicii, asta ar trebui să determine muonii să se miște la o anumită viteză. Însă, oamenii de știință au descoperit că muonii se mișcă mai repede decât era așteptat. Acest fenomen ar putea fi cauzat de o forță a naturii complet nouă pentru știință. 

Fizicienii cred că această descoperire ar putea fi asociată cu o particulă sub-atomică încă nedescoperită. Un alt experiment, al laboratorului francez LHCb, a observat mișcări similare.

O a cincea forță fundamentală ar putea explica creșterea ratei de expansiune a Universului, atribuită până acum unui fenomen misterios numit energie întunecată, cred specialiștii. Totuși, rezultatele experimentului nu sunt suficiente pentru o adevărată descoperire, existând o șansă de 1 la 40 de mii ca observația oamenilor de știință să fie doar o coincidență. 

Sursă alternativă: BBC

Folosim cookies