Studiu. Erupția Vezuviului acum două mii de ani a ucis toată populația din Pompei în numai 15 minute. Majoritatea oamenilor au murit asfixiați de gazele emanate de vulcan.

Studiul realizat de cercetătorii de la Universitatea din Bari, în colaborare cu Institutul Național de Geofizică și Vulcanologie (INGV) și British Geological Survey din Edinburgh, arată că norul de gaze fierbinți, cenușă vulcanică și bucăți de lavă solidificate, eliberate de Vezuviu în 79 d.Hr., au înghițit Pompeiul în doar câteva minute după erupția vulcanului. Studiul mai arată că aproximativ 2.000 de oameni care au murit în orașul roman au fost mai degrabă asfixiați decât uciși de lavă.

Norul letal avea ”o temperatură de peste 100 de grade și era compus din CO2, cloruri, particule de cenușă incandescentă și sticlă vulcanică. Probabil că zeci de oameni au murit din cauza ploii de roci care a căzut peste Pompei după erupție, dar majoritatea au murit prin asfixiere”, a declarat Roberto Isaia, cercetător la Observatorul Vesuvius al INGV. 

”Cele 15 minute trebuie să fi fost interminabile. Locuitorii nu și-au putut imagina ce se întâmplă. Locuitorii din Pompei au trăit cu cutremure, dar nu cu erupții, așa că au fost luați prin surprindere și măturați de acel nor incandescent de cenușă”, a mai spus Isaia.

Astăzi, ruinele orașului antic Pompei sunt al doilea sit arheologic cel mai vizitat din Italia, după Colosseumul din Roma și, chiar și anul trecut, a atras aproximativ 1 milion de turiști.

Sursă alternativă: The Guardian

Foto: Unsplash/Andy Holmes

Folosim cookies