Statistica oficială confirmă creșterea economică de 4,1% (ajustată) din al treilea trimestru, datorată în special creșterii consumului. Investițiile și exportul net au avut contribuții negative.

Institutul Național de Statistică confirmă creșterea economică de 4,1% din al treilea trimestru al anului, comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent.

„Faţă de acelaşi trimestru din anul 2017, Produsul intern brut a înregistrat o creştere cu 4,3% pe seria brută şi cu 4,1% pe seria ajustată sezonier”, transmite INS.

În semestrul I 2018, Produsul intern brut a crescut, comparativ cu semestrul I 2017, cu 4,0%, pe seria brută şi cu 4,2% pe seria ajustată sezonier.

Seria ajustată sezonier a Produsului intern brut trimestrial a fost recalculată ca urmare a revizuirii estimărilor pentru trimestrul III 2018, nefiind, însă, înregistrate diferenţe faţă de varianta publicată în Comunicatul de presă nr. 212 din 14 noiembrie 2018.

Creșterea PIB s-a datorat, în principal, creșterii cheltuielilor gospodăriilor cu consumul, al cărei volum s-a majorat cu 5%, contribuind cu 3,1% la creșterea PIB. INS mai arată că o contribuţie negativă a avut-o exportul net (-1,5%), consecinţă a creşterii cu 5,9% a exporturilor de bunuri şi servicii corelată cu o creştere mai mare a volumului importurilor de bunuri şi servicii, de 9,1%. Contribuție negativă au avut și investițiile: Cheltuiala pentru consumul final al administraţiilor publice, cu o contribuţie de -0,2%, consecinţă a reducerii cu 1,4% a volumului său și formarea brută de capital fix, cu o contribuţie de -0,2%, consecinţă a diminuării volumului său cu 1,1%

În ceea ce privește investițiile, BNR avertiza în noiembrie că scăderea investițiilor în economie este preocupantă și afectează echilibrele interne și externe ale țării.

Și președintele Consiliului Fiscal anunța săptămâna trecută că “Suntem cu investiţiile publice la nivelul la care eram înainte de intrarea în Uniunea Europeană. Este ca şi cum nu am avea fonduri europene alocate”.

Folosim cookies