Spania. Un vulcan a erupt în La Palma din Insulele Canare. Anterior, autoritățile au evacuat mai multe persoane, din cauza riscului ridicat de erupție.

 

Vulcanul este situat în Parcul Național Cumbre Vieja, din sudul insulei. Înainte de erupție, s-a înregistrat o serie de cutremure cu magnitudinea de până la 3,8. Autoritățile au evacuat, duminică, aproximativ 40 de persoane cu probleme de mobilitate și mai multe animale domestice din localitățile din proximitatea vulcanului, după ce oamenii de știință avertizaseră că există un risc în creștere de erupție vulcanică.

Totodată, autoritățile sunt pregătite să evacueze alte o mie de persoane, dacă situația o va impune. Soldați au fost trimiși în zonă pentru a ajuta la evacuări.

Prima erupție vulcanică înregistrată în La Palma a avut loc în 1430, iar ultima în 1971, când un bărbat a fost ucis după ce a încercat să facă fotografii în apropierea râurilor de lavă.

Surse alternative: Deutsche Welle, Reuters.

Folosim cookies