Manualul de Istorie de clasa a VI-a, publicat de Editura Didactică și Pedagogică, a fost analizat de un grup de lucru desemnat de Societatea de Științe Istorice din România. În urma analizei, s-a constatat faptul că „manualul conține 4 abateri de la programa școlară, deficiențe de calibrare și selecție a informației, erori factuale, deficiențe de terminologie, inadecvări ale materialelor didactice și ale activităților de învățare, precum și un număr prea mare de greșeli lingvistice, de scriere și de tehnoredactare.”, potrivit unui comunicat de presă al Societății Istorice, care arată că „nu se poate aprecia care dintre aceste neajunsuri se datorează autoarei manualului și care sunt datorate Editurii Didactice și Pedagogice.”

Analiza efectuată ne obligă și la câteva observații mai generale cu privire la redactarea și editarea manualelor școlare.

1. Erori au fost semnalate nu doar la manualul de istorie, ci și la manualele de la alte discipline (deocamdată manualele de geografie, biologie și matematică, dar lista este deschisă); această constatare la îndemâna oricăruia dintre noi umple de ridicol pe aceia care încearcă să ne convingă că în cazul fiecărui manual este vorba de un caz special, izolat, singular, și că răspunderea revine doar autorilor de manuale. Nu se pune problema de a exonera pe autorii de manuale care au greșit, uneori flagrant. Este însă evident că avem de-a face cu un sistem rău conceput și prost manageriat, care garantează eșecul și pentru care răspunderea se plasează la un cu totul alt nivel

2. Multiplicarea erorilor, care nu au lipsit nici anterior, coincide cu opțiunea Ministerului Educației pentru trecerea la manualul unic. Nu vom contesta dreptul decidentului responsabil de a opta între manualul unic si un sistem cu mai multe manuale dintre care profesorul alege unul, funcție de calitățile intrinseci ale manualului, dar și funcție de specificul clasei. Vom consemna însă faptul că sistemul manualului unic mărește riscul eșecului și îngreunează corecțiile; dacă ar fi fost mai multe manuale editate de mai multe edituri, profesorii ar fi avut posibilitatea să evite manualele cele mai slabe, iar costurile neglijenței ar fi revenit editurii private

3. De foarte mulți ani, manualele sunt lucrate „în asalt”, cu termene foarte scurte pentru autori, evaluatori, referenți, tehnoredactori, editori etc. Acest tip de „rasoleală” a devenit obișnuință la Ministerul Educației și garantează apariția multor rebuturi. Ar fi timpul ca și decidenții politici și administrativi să înțeleagă că lucrul de calitate necesită timp și mecanisme instituționale puternice de garantare a calității.

Societatea de Științe Istorice din România consideră că următoarele cerințe minimale, alături de stabilirea unor termene rezonabile, ar putea asigura manuale mai bune:

– transparentizarea procesului de selecție a manuscriselor

– consultarea asociațiilor profesionale reprezentative la nivel național și a facultăților de specialitate din principalele universități ale țării;

– folosirea ca referenți științifici a 2-3 specialiști respectați și recunoscuți pentru exigență;

– includerea în caietul de sarcini pentru edituri a unor prevederi clare, care să garanteze îngrijirea editorială de calitate (obligația de a asigura un redactor de carte experimentat și cu studii solide în specialitatea manualului; un tehnoredactor competent; corectură de specialitate și posibilitatea oferită autorilor de a verifica implementarea corecturilor).

Comunicatul integral aici. 

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday