Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a decis, ca urmare a înregistrării unei rate de incidență cumulate în ultimele 14 zile între 1,5 și 3 la mia de locuitori, în localitățile Apoldu de Jos, Racovița, Porumbacu de Jos, Nocrich, Poplaca și Turnu Roșu măsuri suplimentare pentru prevenirea infectării cu coronavirus.

Astfel, începând de mâine, de la ora 00:00 până pe 27.10.2020:

  • se va institui obligativitatea purtării măștii de protecție în toate spațiile publice deschise de pe raza acestor localități, astfel încât să acopere nasul și gura, de către toate persoanele, mai puțin copiii mai mici de 5 ani.
  • se va interzice organizarea evenimentelor private în cadrul saloanelor de evenimente, funcționarea restaurantelor, barurilor, cafenelelor și a cluburilor. Se vor excepta de la această măsură persoanele cazate în unitățile hoteliere, care pot servi masa în cadrul restaurantelor acestora precum și unitățile ce pot efectua activitate de catering.
  • se recomandă ca slujbele religioase să se desfășoare în curtea lăcașurilor de cult de pe teritoriul acestor localități. Credincioșii trebuie să poarte masca de protecție și să păstreze distanța fizică de 2 metri între persoane.

Sursă: Prefectura Sibiu

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday