Șeful OMS recunoaște că a exclus prematur o posibilă legătură între pandemia de Covid și un virus care ar fi putut fi scăpat dintr-un laborator din Wuhan. Cere Chinei transparență totală în viitoarele demersuri de investigare a originii pandemiei.

Eu însumi am fost tehnician de laborator, sunt imunolog și am lucrat în laborator și se întâmplă și astfel de accidente. Este ceva comun”, a spus Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general al OMS. Declarația sa subminează astfel un raport al organizației din martie, care a concluzionat că o scurgere din laborator a virusului care a provocat pandemia este ”extrem de puțin probabilă”.

Tedros a amintit că efortul echipei OMS care a investigat originea pandemiei a fost îngreunat de faptul că autoritățile chineze nu au oferit date concrete, ci doar statistici, despre primele persoane infectate cu coronavirus. De asemenea, a mai spus că vor mai urma și alte anchete: “Avem nevoie de informații directe cu privire la situația acestui laborator înainte și la începutul pandemiei. Dacă obținem informații complete, putem exclude legătura cu laboratorul”.

În luna mai, și președintele american Joe Biden a cerut comunității de informații să-și amplifice eforturile de a determina originea coronavirusului și nu a exclus niciuna dintre cele două variante: că provine din contactul uman cu un animal infectat sau că a fost scăpat din laborator. China a respins încă de la început cea de-a doua ipoteză.

De la debutul pandemiei, Tedros a lăudat în repetate rânduri China pentru viteza și transparența sa. Numeroși experți în sănătate publică au solicitat, de asemenea, o examinare independentă a originilor Covid-19, susținând că OMS nu are influența politică pentru a efectua o astfel de investigație și că ONU nu a reușit după mai mult de un an să extragă detalii critice din China.

Sursă: The Guardian

Folosim cookies