Jens Stoltenberg, Secretarul General al Forțelor NATO, a susținut o conferință de presă la capătul unui summit extraordinar convocat după invadarea Ucrainei, summit la care au fost invitate și Suedia și Finlanda. Summitul a fost convocat după ce, ieri, România, Polonia și alte țări aliate au activat Articolul 4 din Carta Alianței, care prevede activarea Forței de Răspuns, adică ridicarea stării de alertă și trimiterea unor unități militare într-o situație în care unul din membri se simte amenințat.

Jens Stoltenberg a precizat că Forța de Răspuns a fost activată încă de ieri (când două avioane F-35 au aterizat în România și altele în Polonia) dar numai o parte a celor 40 de mii de soldați din Forța de Răspuns vor fi deocamdată trimiși în țările care se simt amenințate.

Principalele declarații:

  • Ucrainenii luptă pentru libertatea lor, în fața agresiunii neprovocate, venită din partea Rusiei. Cerem Rusiei să își retragă forțele din Ucraina, să renunțe la bombardamente și să se întoarcă pe calea diplomatică.
  • Cererile Kremlinului nu se limitează la Ucraina, Rusia vrea retragerea trupelor și infrastructurii NATO din țările care nu erau membre în 1997. Se folosește de forță pentru a le îndeplini. Rusia și Belarus vor fi trase la răspundere pentru cele făcute.
  • Decizia lui Putin de a agresa Ucraina va însemna un preț pentru ani de zile. Trebuie să fim pregătiți pentru a face mai mult, pe lângă sancțiunile de acum.
  • Poporul rus trebuie să știe că războiul început acum nu va face Rusia mai sigură, mai respectată în lume și nu va aduce un viitor mai bun pentru poporul lor.
  • Ieri, aliații NATO au activat planul nostru de apărare. Trimitem elemente de răspuns pe toate palierele (aer, apă, sol) pentru a ne întări capacitățile. SUA, Canada și aliații europeni au trimis mii de soldați în țările din estul Europei. 
  • Nu trebuie să fie loc de calcule greșite sau de neînțelegeri. Vom face totul pentru a ne proteja aliații. Kremlinul încearcă să facă UE și NATO să acorde mai puțin sprijin țărilor membre, dar vom face opusul.
  • Vom susține Moldova, Georgia și Bosnia-Herțegovina pe drumul lor spre reforme democratice. Nu există securitate în Europa fără o legătură puternică transatlantică.
  • Ce vedem acum este o invazie totală a Ucrainei, în linie cu ce au prezis serviciile noastre de informații care au văzut acumulările de forțe la granița de est. Vedem retorica și mesajele Kremlinului. Suntem în strânsă legătură cu guvernul de la Kiev, monitorizăm cu atenția situația. Forțele ucrainene se luptă brav și sunt capabile să reziste. Din nou, este o situație fluidă, care evoluează foarte rapid. Suntem aici să sprijinim Ucraina.
  • Aliații NATO vor continua să acorde suport militar, precum și diferite tipuri de echipamente, Ucrainei. Este greu de prezis care vor fi posibilitățile în viitor, dar aliații rămân devotați să continue sprijinul.
  • Pentru aliații NATO, oferim toate garanțiile de securitate posibile. Este important să ne asigurăm că nu vom avea crize și mai mari în Europa, cum ar fi ca Rusia să atace un aliat. Suntem aici să protejăm aliații și fiecare milimetru de teritoriu. Atacurile cibernetice pot atrage declanșarea Articolului 5. Suntem concentrați să ne întărim apărarea la astfel de atacuri.
  • Este cea mai dură criză de securitate în Europa prin care trecem în ultimii zeci de ani, de aceea suplimentăm numărul de trupe. Țările membre din estul continentului sunt foarte îngrijorate. Nu numai că au văzut acumularea militară și războiul, dar și retorica foarte amenințătoare, care trece de Ucraina. Principiile NATO sunt amenințate.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday