Rusia masează blindate la granița cu Afganistan, în contextul retragerii aliaților și al ofensivei talibane. Oficial, tancurile T-72 au fost trimise pentru un exercițiu militar ce ar urma să aibă loc luna viitoare.

Rusia a desfășurat tancuri T-72 la 20 de kilometri de granița dintre Afganistan și Tadjikistan, informează agenția oficială Tass. Teoretic, între 5 și 10 august, vor avea loc exerciții militare comune, cu participarea Rusiei, Uzbekistanului și Tadjikistanului, dar tancurile rusești au fost deplasate 200 de kilometri cu două săptămâni mai devreme, într-o evidentă demonstrație de forță. 

Acțiunile Rusiei au loc în contextul în care majoritatea trupelor NATO s-au retras deja din Afganistan, iar ultimii militari americani vor părăsi această țară până la sfârșitul lunii august. În acest timp, talibanii câștigă teren, pretinzând că dețin deja controlul a 85% din teritoriul Afganistanului, inclusiv mai multe puncte de trecere a frontierei afgane cu țări precum Iran, Uzbekistan și Tadjikistan. 

Rusia se așteaptă ca părăsirea teatrului de război de către trupele aliate să dea naștere unui val de mii de refugiați din mai multe țări din Asia Centrală.

Surse alternative: The Hill, Reuters

Folosim cookies