Rusia închide biroul Deutsche Welle din Moscova și retrage acreditările tuturor jurnaliștilor DW din țară, ca reacție la suspendarea emisiei postului Russia Today DE în Germania.

Pe lângă aceste măsuri, potrivit DW, Ministerul rus de Externe a anunțat că vor fi blocate, totodată, toate transmisiile DW pe teritoriul rusesc. Kremlinul a precizat că va face demersuri pentru a cataloga DW ca instituție de presă străină care îndeplinește funcția de agent străin și că îi va sancționa pe cei implicați în suspendarea emisiei RT DE.

Peter Limbourg, directorul general al DW, a comentat că Rusia a arătat din nou că nu respectă libertatea presei sau pe cea de exprimare: “Chiar dacă trebuie să părăsim țara, ne vom intensifica raportările despre Rusia. Ne așteptam la o reacție din partea Rusiei, dar cred că asta este una exagerată“.

Asociația Jurnaliștilor din Germania i-a solicitat președintelui Vladimir Putin să ridice interdicțiile dictate împotriva DW la el în țară. La fel ca Russia Today, și Deutsche Welle primește finanțare de la stat.

Ieri, autoritățile ruse au condamnat suspendarea emisiei postului Russia Today DE în Germania, luată de autoritatea națională pentru reglementarea presei (ZAK). Oficialii ruși au considerat gestul o încălcare a libertății de exprimare și a libertății presei, în vreme ce ZAK susține că, în mod oficial, postul nu a solicitat o licență de emisie.

Surse alternative: DW, Reuters

Foto: G0d4ather | Dreamstime.com

Folosim cookies