Rusia. Aleksei Navalnîi a fost condamnat la trei ani și jumătate de închisoare. Fusese arestat imediat după ce s-a reîntors în țară, pe 17 ianuarie.

Un tribunal din Moscova a decis ca Navalnîi să primească o pedeapsă de trei ani și jumătate de închisoare, în cadrul unei audieri aprinse în care opozantul lui Putin a ridiculizat acuzațiile conform cărora și-ar fi încălcat eliberarea condiționată în timp ce se afla în comă. 

UPDATE: Germania și SUA critică decizia și acuză încălcarea libertăților fundamentale. Ulterior, Franța a cerut eliberarea imediată a acestuia și a calificat arestarea ca inacceptabilă.

Aleksei Navalnîi a fost otrăvit cu neurotoxina Novichok și a fost transportat în Germania pentru tratament, dar s-a întors în urmă cu două săptămâni în Rusia, într-un gest de sfidare a regimului lui Vladmir Putin. Pe parcursul audierilor de astăzi, Navalnîi l-a numit pe președintele rus Putin Otrăvitorul.

Sunt așteptate noi proteste în Rusia, deoarece zeci de mii de ruși au manifestat în ultimele două săptămâni, cerând eliberarea activistului.

Sursă: Tass.

Folosim cookies