În această dimineață, agenția chineză de știri, Xinhua, a anunțat că orbitatorul Tianwen-1, care transporta roverul Zhurong, a amartizat pe Câmpia Sudică Utopia, “lăsând o urmă chinezească pe Marte pentru prima dată”. Nava spațială Tianwen-1, care a fost lansată de puternica rachetă Long March 5 de pe insula Hainan în iulie anul trecut, ajunsese pe orbita Planetei Roșii în februarie, după șase luni de tranzit. 

Asolizarea reprezintă un progres major al programului spațial al Chinei, care și-a propus mai multe obiective pe parcursul anului. Numit după zeul chinezesc al focului, roverul Zhurong cântărește aproximativ 240 de kilograme. Are șase roți și patru panouri solare și este capabil să se miște pe suprafața planetei Marte la viteze de până la 200 de metri pe oră. 

Conform planurilor Administrației Chineze a Spațiului, roverul va sta în nava-mamă și va derula teste de diagnostic timp de câteva zile, înainte de a coborî pe suprafața planetei, unde va explora o zonă înghețată cunoscută sub numele de “Utopia Planitia”. 

Performanța Chinei vine la aproape o lună după lansarea secțiunii principale a ceea ce va fi o stație spațială permanentă. La sfârșitul anului trecut, o misiune chineză a adus înapoi pietre de pe Lună. Cu toate acestea, asolizarea pe Marte reprezintă o reușită mult mai mare.

Sursă alternativă: Reuters

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday