Românii care călătoresc în Lituania trebuie să prezinte un test negativ COVID-19 şi să intre în autoizolare timp de 14 zile. Din 13 iulie accesul cetățenilor români fusese interzis, pe baza situației epidemiologice.

Conform noilor decizii, România este plasată în categoria statelor unde rata de infectare depășește valoarea de 25 cazuri / 100.000 de locuitori. Astfel, persoanele care sosesc în Republica Lituania provenind din această categorie de state trebuie să prezinte un test negativ pentru infecția cu COVID-19, efectuat, în statul de plecare, cu maximum 72 de ore înainte de sosirea în Republica Lituania și să se autoizoleze pentru o perioadă de 14 zile.

„Anterior acestei decizii, persoanele provenind din această categorie de state în care era inclusă și România nu puteau intra în Republica Lituania”, arată Ministerul Afacerilor Externe.

Totodată, persoanele care sosesc în Republica Lituania din străinătate, pe cale aeriană sau maritimă, trebuie să se înregistreze la Centrul Național de Sănătate Publică din Republica Lituania (https://keleiviams.nvsc.lt/en/form) înainte de intrarea în țară. Persoanele care folosesc mijloace de transport rutier / feroviar trebuie să îndeplinească această procedură în termen de 12 ore de la sosire.

Măsurile anunțate de autoritățile Republicii Lituania nu se aplică persoanelor care tranzitează teritoriul acestui stat pentru întoarcerea în țara de reședință, precum și altor categorii specifice de persoane, potrivit informațiilor disponibile pe pagina web a Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Lituania.

Sursă: comunicat oficial MAE

Folosim cookies