România donează 1,1 milioane de doze de vaccin anti-Covid produs de AstraZeneca către Pakistan, Bangladesh, Algeria și Libia. Aproape jumătate dintre acestea vor ajunge în Pakistan.

Guvernul a adoptat o hotărâre prin care Ministerul Sănătății este autorizat să acorde, din rezerva proprie, 1.1 milioane de doze de ser anti-Covid, după cum urmează:

  • 500.000 doze de vaccin COVID-19 (AstraZeneca) în Pakistan;
  • 200.000 doze de vaccin COVID-19 (AstraZeneca) în Bangladesh;
  • 200.000 doze de vaccin COVID-19 (AstraZeneca) în Algeria;
  • 200.000 doze de vaccin COVID-19 (AstraZeneca) în Libia.

Vaccinurile au fost obținute de România în urma negocierilor Comisiei Europene cu compania producătoare. Amintim că ieri, președintele Iohannis a promulgat o lege prin care Ministerul Sănătății este împuternicit să vândă sau să doneze doze de ser anti-Covid, considerate a fi în exces pentru statul român.

În România, serul produs de AstraZeneca se administrează din 15 februarie anul trecut, iar până acum au fost folosite 852 de mii de doze.

Folosim cookies