Trăim vremuri istorice, fără îndoială. Cine ar fi crezut, acum 13 luni, că 90% dintre oamenii planetei vor lucra de acasă, că vom purta cu toți măști, că aproape toate hotelurile și restaurantele vor fi goale, iar avioanele vor zbura fără pasageri? Șocul numit Covid-19 a venit de nicăieri, iar impactul său a schimbat deja modul în care gândim, muncim și trăim. Însă, o mare parte din transformările suferite de omenire în ultimul an vor fi însă de bun augur în viitor. Orice proces de maturizare are, la început, o etapă mai dificilă, mai puțin plăcută, dar aduce ulterior beneficii uriașe.

Deja vedem semne ale unei reveniri economice în România, așa cum arată studiul CONFIDEX Q4 2020. Atfel, în ultimele trei luni ale anului trecut, încrederea managerilor în economia românească a crescut, după ce au reușit să recupereze o parte din pierderile suferite în pandemie. Mai mult de atât, prognozele referitoare la economia românească pentru acest an sunt tot mai optimiste. În iarnă, Guvernul a avansat cifra de 3,8% pentru creșterea PIB-ului în acest an. Recent, Fondul Monetar International (FMI) a ridicat miza și a vorbit chiar despre un avans de 6% al economiei românești în acest an.

În aceste condiții, din anumite puncte de vedere, putem face o paralelă între România și cea mai mare economie a planetei, Statele Unite. Și acolo, temerile legate de impactul acestei ”lebede negre” erau mari. Însă, începutul acestui an arată foarte bine pentru economia americană, iar luna martie a însemnat noi valori record pe piețele financiare. Și acolo, analiștii au început să își revizuiască în sus estimările, în condițiile în care patru din cinci mari firme, care și-au raportat ultimele rezultate trimestriale au depășit proiecțiile, iar câștigurile lor agregate au depășit estimările cu circa 17%, potrivit datelor publicate de The Economist.

În aproape toate statele lumii, marile companii au fost mai puțin afectate și acum sunt cele mai optimiste privind relansarea economiei. Potrivit CONFIDEX Q4 2020, impactul pandemiei a fost resimțit mai ușor în cazul companiilor mari. În cazul firmelor mici, jumătate dintre manageri susțin că au fost afectați de Covid-19, iar scăderea afacerilor este de două ori mai mare decât în cazul marilor jucători.

În SUA, marile corporații sunt cele mai optimiste privind relansarea economiei. Astfel, un sondaj efectuat recent de publicația Corporate Board Member a arătat că încrederea generală a crescut la companiile importante, listate public. În această zonă, doi din trei membri ai consiliilor de administrație au apreciat perspectivele firmei lor ca fiind „foarte bune” sau „excelente”. În plus, trei sferturi dintre top manageri se așteaptă la o creștere a veniturilor și profiturilor, față de mai puțin de două treimi în decembrie. Dar, în timp ce jumătate dintre ei estimează o creștere a investițiilor, companiile mai mici sunt lipsite de accesul facil la finanțare.  Astfel, companiile mai mici, cuprinse în indexul Russell 2000, erau pe pierdere în toiul pandemiei.

Totodată, multe companii de impact, în special din sectoare economice afectate, precum ospitalitate, linii aeriene și turism, au terminat anul cu pierderi, dar numărul lor este clar mai mic decât în cazul celor de dimensiuni mai reduse. În SUA, din 311 firme incluse în indexul S&P 500, care au prezentat rezultate pe tot anul trecut, 42 au încheiat 2020 pe roșu, în creștere cu 17 cu anul anterior. Dar, deși pierderile lor s-au ridicat la 173 miliarde de dolari, de aproape cinci ori mai mult decât cifra comparabilă din 2019, câștigătorii au obținut rezultate remarcabile: 832 miliarde de dolari profit, cu doar 13% sub profitul agregat de anul trecut.

La nivel global, optimismul revine chiar și în cazul companiilor mai mici, pe măsură ce întreaga economie se înscrie pe un trend ascendent tot mai clar. Peste ocean, în Statele Unite, potrivit celui mai recent sondaj realizat de Vistage, o firmă de coaching, 64% dintre șefii firmelor mici și mijlocii intenționează să își extindă forța de muncă în acest an, în creștere cu o cincime față de Q4 2020. În plus, două treimi dintre ei cred că vânzările vor crește în 2021, iar peste jumătate se așteaptă ca profitabilitatea să crească.

În general, motivele optimismului, la nivel global, sunt legate de campania de vaccinare. Pe măsură ce tot mai mulți oameni se imunizează împotriva Covid-19, tot mai multe ramuri economice afectate își pot relua activitatea la un nivel apropiat de cel din 2019. În Europa, potrivit ultimelor estimări, așa-numita ”imunitate de turmă”, în care circa 70% din populație este imunizată, ar putea fi atinsă chiar în această vară. În aceste condiții, pe măsură ce tot mai mulți oameni pot să călătorească sau să iasă în oraș fără teamă, cu atât cresc șansele ca economia să-și revină, de data aceasta la un alt nivel.

În această perioadă complicată, studiul CONFIDEX ajută antreprenorii și managerii să obțină o imagine mai clară asupra stării economiei românești și poate fi un instrument foarte util în efectuarea de prognoze asupra evoluțiilor viitoare. Impetum Group se apropie de sfârșitul campaniei de completare a chestionarelor pentru Q1 2021 și invită managerii și antreprenorii români să îl completeze la quizzes.impetumgroup.com. Rezultatele studiului, pe care le vom avea în luna mai, vor marca bilanțul unui an de pandemie și ne vor arăta drumul parcurs de antreprenorii și managerii români în aceste vremuri tulburi. Vom vedea, de asemenea, în ce fel percepțiile mediului de business se aliniază cu trendurile și cu bilanțurile economice naționale.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday