Tetiana Apatchenko, ofițer de presă pentru Brigada 92 Mecanizată, principala unitate de forță a ucrainenilor de lângă Harkov, a confirmat că trupele ucrainene au recucerit așezările Cerkaski Tyshky, Ruski Tyshky, Borshchova și Slobozhanske, la nord de Harkov, în ultimele zile.

Yuriy Saks, un consilier al ministrului Apărării Oleksii Reznikov, a declarat că forțele ruse au fost împinse cu succes din perimetrul Harkovului, al doilea oraș ca mărime al Ucrainei, care a fost bombardat încontinuu de la începutul războiului.

Operațiunile militare ale forțelor armate ucrainene în jurul Harkovului, în special la nord și nord-est de Harkov, sunt un fel de poveste de succes”, a declarat Saks pentru Reuters. ”Armata ucraineană a fost capabilă să-i împingă pe acești criminali de război până la o linie dincolo de raza artileriei lor”.

Reuters notează că contraatacul ar putea semnala o nouă fază a războiului, cu Ucraina trecând acum la ofensivă după săptămâni în care a încercat să respingă atacurile Rusiei. De la abandonarea ofensivei asupra Kievului la finalul lunii martie, forțele ruse s-au concentrat asupra încercuirii regiunii de est, Donbas, însă armata ucraineană a rezistat împotriva atacurilor intense venite din trei direcții. 

Forțând în nordul Harkovului, Ucraina ar putea încerca acum să schimbe situația și să împingă Moscova să treacă în defensivă pentru a-și apăra propriile linii de aprovizionare, care se întind de la granița cu Rusia până la orașul Izyum.

Încearcă să intre și în spatele forțelor ruse pentru a întrerupe liniile de aprovizionare, pentru că aceasta este într-adevăr una dintre principalele lor slăbiciuni (ale rușilor)”, a spus Neil Melvin de la grupul de reflecție RUSI din Londra. “Ucrainenii se apropie de granița cu Rusia. Așa că toate câștigurile pe care rușii le-au obținut în primele zile în nord-estul Ucrainei se pierd din ce în ce mai mult“.

Sursă: Reuters

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday