Nu este exclusă posibilitatea să apară persoane incitatoare la violență la Ziua Marinei, a scris pe pagina de facebook PSD Constanța.

Postarea integrală:

În contextul tulburărilor din ultimele zile, de pe scena politică românească, Organizaţia Judeţeană a Partidului Social Democrat Constanţa consideră că nu este exclusă posibilitatea ca, la ceremoniile prilejuite de Ziua Marinei, să apară persoane incitatoare la violenţă, cu scopul de a adresa injurii nu numai principalului partid de guvernământ, ci şi administraţiilor centrale reprezentate la festivităţile de mâine. 
Organizaţia Judeţeană PSD Constanţa se delimitează de orice potenţială atitudine antisocială, de acţiuni violente, care nu urmăresc decât destabilizare, cu menţiunea că social-democraţii nu au fost, nu sunt şi nu vor fi nicicând adepţii sau promotorii instigării la violenţă, sub nicio formă”.

La ceremoniile organizate de Ziua Marinei va participa și președintele Klaus Iohannis, care va susține un discurs.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday