Proteste violente în Franța, împotriva majorării vârstei de pensionare. Ciocniri între manifestanți și forțele de ordine în mai multe orașe. Penurie de carburanți în mai multe zone, din cauza grevelor. Le Figaro scrie că 15% dintre benzinării sunt afectate.

Update: Videoclipurile și fotografiile de pe rețelele de socializare arată ușa primăriei din Bordeaux care arde. Nu este clar dacă focul a cuprins și alte părți din clădire și cine anume a provocat incendiul, însă numărul protestatarilor este în creștere.

Conform Ministerului de Interne, peste un milion de persoane protestează în întreaga țară. Doar la Paris s-au adunat 120 de mii de manifestanți, fiind cel mai mare protest de anul acesta din capitala Franței.

Aceeași sursă informează că 123 de polițiști și jandarmi au fost răniți în urma confruntării cu protestatarii care au devenit violenți, fiind arestate 80 de persoane.

Protestatarii, nemulțumiți de planul președintelui Emmanuel Macron de a crește vârsta de pensionare, au blocat accesul către terminalul aeroportului Charles de Gaulle, au ocupat șine de tren și au aruncat cu sticle incendiare într-o secție de poliție, într-o nouă zi de demonstrații în toată Franța.

Manifestații au loc pe tot teritorul țării. Poliția a folosit gaze lacrimogene împotriva protestatarilor, la Nantes, un oraș din vestul țării. La Rennes, forțele de ordine au folosit tunuri cu apă. Protestatarii  din Lorient au declanșat un scurt incendiu în curtea unei secții de poliție, după ce au aruncat cu sticle incendiare. În apropiere de Toulouse, în sud-vest, protestatarii au blocat traficul pe o autostradă, arzând gramezi de gunoi.

Conform sindicaliștilor, la Paris, peste 800 de mii de oameni au ieșit pe străzi pentru a protesta împotriva actului normativ care prevede creșterea vârstei de pensionare. Mai multe ciocniri violente între forțele de ordine și manifestanți au avut loc, iar majoritatea activităților din capitala franceză sunt blocate.

Le Figaro scrie că mai multe zone din țară se confruntă cu o penurie de carburanți. Conform publicației franceze, ieri la ora 13, aproximativ 15% dintre benzinării nu aveau nici benzină, nici motorină.

Surse: Reuters, Le Figaro

Folosim cookies